Specialiștii în medicină caută soluții pentru stoparea epidemiei, însă avertizează că miracolele se întâmplă doar în filme, nu și în viața reală.
Profesorul Massimo Galli conduce Departamentul de boli infecţioase de la Spitalul Sacco, din Milano. Încearcă să-i liniștească pe oameni, iar autorităților le transmite că epidemia de coronavirus va fi stopată doar prin măsuri de carantină aplicate în regiunile cele mai afectate, nu datorită vreuunui vaccin salvator.
Care oricum va fi disponibil, cel mai probabil, mult prea târziu, afirmă profesorul Galli: „Sperăm cu toţii ca un vaccin să fie disponibil cât mai curând, dar… Eu aș fi foarte fericit să aud că vaccinul ar putea fi gata până în luna aprilie, însă mă îndoiesc”. Iată de ce, susține renumitul medic italian, „această epidemie va fi stopată nu datorită unui vaccin, care în niciun caz nu va fi disponibil atât de devreme pentru a o opri, ci graţie măsurilor de carantină pe care le luăm, a măsurilor de limitare a circulaţiei virusului”.
Până în prezent, autoritățile s-au conformat și au dispus o serie de măsuri. În urmă cu 10 zile, 11 orașe din centrul și nordul Italiei au fost plasate sub carantină strictă; toate spaţiile publice (de la biserici și biblioteci până la baruri, şcoli, muzee sau chiar primării) au fost închise.
Carantina dispusă în regiunile Lombardia (Milano), Veneto (Veneţia) și Emilia-Romagna (Bologna), unde nu s-au mai ținut târguri şi evenimente expoziţionale, a dus la blocarea turismului. „O pilulă amară care trebuie înghițită de comunitățile respective”, încearcă să-i consoleze pe localnici profesorul Galli.
„Tot ceea ce s-a făcut până acum trebuia făcut. O alegere forţată, dar era foarte important să încercăm să limităm difuzarea ulterioară a contaminării”, a încheiat acesta.
Italia este cea mai afectată țară din Europa de epidemia de coronavirus. Numărul infecțiilor a trecut de 2500, cu 79 de persoane decedate!